| CHE si barajul Poiana Uzului | Inapoi la proiecte |
|
|
||||
| » [imaginea urmatoare] | |||||
|
Prin execuţia barajului de la Poiana Uzului s-a creeat o acumulare de 90 mil m³ necesară satisfacerii cerinţelor de apă din zonele industriale ale bazinului rîului Trotuş şi a municipiului Bacău. În afara barajului s-a executat o staţie de tratare a apei, 50 km de conducte de Ø=800 - 1000 mm, pînă la Bacău şi a unei centrale hidroelectrice. Sunt asigurate 1,5 m³/sec apă potabilă şi 6,5 m³/s apă industrială în perioadele secetoase ale anului
In secţiunea barată, debitul modul al rîului este de 3,8 m³/s, debitul afluent cu asigurarea de 0,1% este de 540 m³/s, iar cel cu asigurarea de 0,1% este de 900 m³/s. Canalul pentru devierea apelor calculat la un debit de 144 m³ /s (asigurare 10%) s-a dovedit a fi insuficient, pentru trecerea apelor în perioada de exe-cuţie, şantierul fiind inundat de două ori. În amplasamentul stabilit, secţiunea transversală a văii este largă de 300 m în albie şi de peste 500 m la nivelul coronamentului. Sub un strat de acoperire din aluviuni recente de 3-5 m grosime, iar pe versanţi de un strat de diluviu de 1-5 m grosime, roca de bază este alcătuită din gresii de Tarcău fisurate în toate direcţiile şi şisturi argilo-marnoase în straturi cu grosimea de la 2 cm la 2 m. Ca urmare a fost necesară luarea unor măsuri pentru impermeabilizarea şi consolidarea rocii de bază. Secţiunea mare a văii şi lipsa în apro-piere a unor surse de argilă şi piatră de calitate au făcut ca un baraj de greutate sau un baraj de umpluturi din materiale locale să fie neeconomice. Pentru reducerea cantităţii de beton a fost adoptată soluţia tipului de baraj cu contraforţi, prevăzuţi cu tălpi de fundaţie joantive, lestate. In plus s-a coborît cota talvegului în aval pentru micşorarea subpresiunilor. Poiana Uzului este al treilea baraj de acest tip din ţară, după Secul – Reşiţa (H=40 m) şi Strîmtori – Baia Mare (H=52 m). Barajul este constituit din 33 de plo-turi, dintre care 3 sunt de construcţie masi-vă, 3 deversante, iar celelalte de tip curent. Golirile de fund realizate din conductă metalică de Ø=1,5 m, sunt dispuse în ploturile deversante. Deversorul, pe 3 cîmpuri, este echipat cu stavile clapetă, acţionate cu hidromecanisme. Priza de apă potabilă şi industrială este înglobată în ciuperca plotului 17 şi asigură prelevarea apei la 3 niveluri diferite, în funcţie de calitatea acesteia. În plotul 18 este amenajată priza centralei hidroelectrice. În ploturile 11 şi 24, fundate primul pe o rocă mai slabă, iar cel de al doilea pe o rocă foarte bună, sunt amplasate aparatele de măsură şi control. La piciorul aval al ploturilor deversante 19, 20 şi 21 este amenajat disipatorul de energie, un bazin de 43 m lăţime, 70 lungime şi 11 m înălţime, dimensiuni stabilite pe baza încercărilor de laborator. Plotul tip, din beton simplu, este alcă-tuit dintr-o ciupercă poligonală de 15 m lăţime, înclinată în elevaţie cu o pantă de 1/0,5 şi rezemată pe toată înălţimea pe un contrafort lat de 5 m. Acesta reazemă, la rîndul său, pe un soclu de fundaţie de 15 m lăţime, egală cu cea a ciupercii. Astfel se realizează o fundaţie joantivă, care protejează terenul de fundaţie şi serveşte totodată ca suport pentru lest. Contrafortul este secţionat în fîşii de 13,2 m lăţime prin intermediul rosturilor de contracţie permanente, orientate paralel cu paramentul aval. Pericolul unor tasări neuniforme ale ploturilor a pus problema unei etanşeizări a rosturilor de dilataţie dintre ciuperci. Sunt prevăzute două benzi de etanşare, una amonte din tablă de cupru de 2 mm grosime şi una aval din material plastic tip Sika M 35, dispuse la 50 cm respectiv 1 m de marginea rostului. Este posibilă injectarea ulterioară a spaţiului dintre benzi prin nişte ţevi lăsate în acest scop la execuţie. In spatele benzii Sika, la 50 cm, este dispus un dren de Ø=20 cm care colectează eventualele ape de infiltraţie. La baza rosturilor de dilataţie dintre fundaţiile contraforţilor sunt prevăzute galerii vizitabile de drenaj. Apele colectate din întregul baraj sunt evacuate printr-un canal colector semifabricat cu Ø=1 m, lung de 800 m. Una dintre măsurile luate în scopul reducerii cu cca 21.000 m³ a volumului de beton a fost lestarea cu balast a soclurilor de fundaţie ale ploturilor. Pentru asigurarea simultană a tasării plotului şi a lestului de pe el, în rostul dintre ploturi, lestul este secţionat printr-un plan vertical realizat din 2 pereţi de zidărie, de o parte şi de alta a rostului, care constituie suportul planului de alunecare propriu-zis, dintre pereţii de tidărie, format dintr-un mastic bituminos de 5 mm. Dată fiind calitatea slabă a rocii de fundare au fost aplicate o serie de măsuri în vederea uniformizării proprietăţilor fizico-mecanice ale suprafeţei. Au fost îndepărtate gresiile degradate, marnele au fost încadrate cu beton, iar fisurile mari au fost injectate cu suspensie sau mortar de ciment. Tratarea terenului a fost extinsă şi în afara amprizei pe o fîşie de 10 m. Injecţiile de legătură rocă-beton au fost executate în foraje la 5 m adîncime sub nivelul fundaţiei, dispuse la o densitate de un foraj la 9 m² pe conturul amprizei şi un foraj la 18 m² în zona centrală. Perdeaua de etanşare, alcătuită din 3 şiruri de foraje injectate este situată pe toată lungimea piciorului amonte şi prelungită în versanţi pe 50 m. O galerie în lungul barajului colectează apele rezultate dintr-un şir de foraje de drenaj. În dreptul ploturilor 17 şi 18 sunt amplasate camera de rupere a presiunii şi centrala hidroelectrică. Prima asigură o presiune constantă în conducta de aducţiune, indiferent de nivelul apei în lac, iar centrala cu o putere instalată de 4,1 MW produce 14 GWh/an energie electrică Barajul de la Poiana Uzului a introdus, pentru prima dată în activitatea firmei şi în ţară, cîteva soluţii tehnice inedite la acea vreme şi de eficienţă practică. Dintre acestea amintim folosirea prefabricatelor de beton de pînă la 2,5 t, utilizate la cofrarea şi protecţia peramentelor, sablarea rosturilor de betonare care duce la eliminarea microfisurării şi obţinerea unor rosturi de rezistenţă practic egală cu aceea a betonului monolit, vaacumarea suprafeţei betonului la parament care a dus la extragerea a 8-10 l/m² şi creşterea rezistenţei la compresiune cu 50%, ancorarea rocilor fisurate de pe versnţi prin precomprimare, Principalele cantităţi de lucrări au fost de 500.000 m³ excavaţii, 700.000 m³ de beton, 70.000 m injecţii. Lucrările s-au desfăşurat între anii 1967 şi 1972, darea în exploatare în regim intermediar făcîndu-se la sfîrşitul anului 1970. |
